Lupta .

[Katerina A. Petrova]

I-am zambit incrucata, apoi Naoki se apropie de mine, si imi atinse umarul.
Cu o miscare lenta imi daduse la o parte parul brunet care-mi acoperea fata zambitoare, mai zambitoare ca niciodata.
As fii putut sa-I privesc ochii verzi inchisi, care cu fiecare clipire isi inchideau nuanta.
Parul lui brunet, se impreuna acum cu al meu, cand ma lua in barate.
Niciodata nu mai simtisem asta .. niciodata nu permisesem sa se intamplse asa ceva intre noi doi, nu acceptam.
Naoki si cu Katerina… doi straini, doi oameni aruncati in vant, lasati de izbeliste, insa oricat de multa dragoste vajaia inautnrul lor, dragoste reciproca, nu-I puteam vedea pe acesti doi indivizi impreuna.
Oftatul puternic, multumitor, al lui Naoki ma facu sa tresar brusc.
Intinsii pe iarba umeda, simtind miciile batai ale inimii lui Naoki, care se stingeau in timp ce si clipele aceasta curgeau spre sfarsit.
“ Naoki .”,am spus, ca o afirmatie.
“Katerina”,am auzit vocea lui blanda si inteleapta.
M-am desprins din imbratisarea lui clada, privindu-l confuza, disperata, nehotarata.
“ Spune-mi tu, Naoki, crezi ca aceaste doua persoane din noi merita sa fie asa ? Ele chiar mertia ?”
Naoki inghiti in sec, apoi se ridica de pe jos cu o miscare rapida.
Raspunzul ezita sa apara, insa eu asteptam , asteptam, simtind pentru prima data cum timpul se scurgea mai incep decat de obicei.
“ Merita, Naoki ? Chiar isi doresc asa?”