In cautarea inspiratiei

[Victoria Lixandru]

Ei bine, acum parea mai ok Poppy. Parca s-a mai detasat putin, iar asta era bine, altfel, Victoria ar fi revenit la starea ei de incordare de dinainte. Nu ii placea sa fie incordata si/sau ranchiunoasa, dar unii chiar nu ii dadeau de ales. In schimb, aceasta fata parea din mai multe privinte la fel ca ea. Oricum, era intr-un fel si incitant. Pentru ea, sa se plimbe cu cineva sau sa vorbeasca cu cineva despre care habar nu avea mai nimic, era "interzis", o interdictie nescrisa. Mereu, parintii ei au invatat-o sa afle multe despre o persoana, dinainte sa iasa sau sa faca orice fel de actiune impreuna cu aceasta, ca apoi sa nu se adevereasca ca respectiva persoana ar face parte din vre-o familie sange-mal , sau unii dusmani ai familiei lor. Dar, era bine ceea ce facea, parintii ei nu aveau cum sa afle si sa ii faca scandal, dar oricum nu ii pasa de parerile lor. Mereu ii asculta, dar asta numai pentru ca ea stie ca ei ii spun de bine, nu din frica sau respect. Pana si respectul, a invatat sa il imparta in cantitati mici, direct proportionale cu meritul persoanei .
I-a sunat foarte ciudat cand Poppy i-a spus ca s-a dovedit draguta. Se straduise sa scoata ceva mai mult de un cuvant pe gura, asta o facea draguta? Chiar nu credea ca e atat de simplu, dar spera sa nu i se para fetei gretos de dragut...nu, nu avea cum, din doua cuvinte sa para o "bombonica".

-Mda...aa...merci.Sa mergem.

Spuse ea confuza si grabita, de cuvintele fetei si reactia ei imediata de a pleca. A pornit si ea in urma ei, ceea ce nu a fost atat de greu sa o ajunga, fata mergand foarte lent. Ajunse in dreptul ei, iar in urmatoarea secventa s-a trezit mult mai confuza de faptul ca nu stia unde merge.

-Aa...nu te supara, dar unde mergem?
...a spus Victoria schitand un zambet stanjenit.