Full moon.

[Misha Darren Collins]

• Blaine continuã sã vorbeascã încet cu sine, dar tresãri brusc ºi sãri în picioare, scoþându-ºi bagheta ºi lipindu-se de trunchiul copacului. Brusc, sãri însprem dreapta ºi aþinti bagheta cãtre persoana din umbrã, dar clipi ºi o lãsã în jos când vãzu cã era Ema. Zâmbi ºi îºi vârî bagheta în buzunarul pantalonilor, apoi fãcu o miºcare înspre fata de la Ochi-de-ªoim, dar se dãdu înapoi aproape imediat, scuturând din cap aproape violent ºi ridicându-ºi mâinile.
  
  - Trebuie sã pleci, spuse el cu o voce rãguºitã în timp ce se încrunta, uitându-se la cerul aproape întunecat, înainte sã... sã... se întrerupse ºi se rezemã de copac, clipind. Ce sã-i spunã? Înainte sã se transforme într-un vârcolac tâmpit ºi s-o atace?
  
  Se încruntã ºi se uitã din nou la cer, tremurând când vântul trecu prin luminiº. Avea sã fie noapte deplinã în cel mult zece minute. Trebuia sã o scoatã pe Ema din pãdure, sã o salveze de el însuºi, apoi sã se întoarcã ºi sã fie un idiot de vârcolac, un demon tâmpit sub lunã nouã ºi sã... sã... sã încerce sã nu fugã din luminiº, sã se controleze. Niciodatã nu reuºise, dar întotdeauna îºi spusese acel lucru, cã avea sã se controleze ºi sã nu atace pe nimeni. Înghiþi în sec ºi se dãdu câþiva paºi în spate, în mijlocul luminiºului, sau undeva pe aproape.
  
  - Trebuie sã pleci, serios, înainte sã... se întrerupse din nou, dar continuã, înainte ca luna sã ajungã în dreptul luminiºului... pãdurii...