Full moon.

[Misha Darren Collins]

• - Nu, trebuie sã pleci, trebuie... scuturã din cap ºi se uitã la cer, dar nu vãzu luna, doar stelele. Inima îi bãtea cu putere. Trebuie sã pleci. Nu vreau sã se întâmple ceva rãu ºi... ºi...
  
  Îngheþã când vãzu o luminã pe zãpadã ºi se dãdu în spate, cât mai departe de Ema, fãrã sã se uite la cer, simþind cum trupul îi este sãgetat de o durere ciudatã. κi apãsã tâmplele cu mâinile ºi se lovi cu spatele de copac, scâncind, înainte de a simþi transformarea. Simþea doar durere, nu putea sã-ºi dea seama cum se transforma, în ce mai ales - nu fusese niciodatã conºtient ºi nu se vãzuse ca un vârcolac - dar ºtia cã Ema trebuia sã plece, nu vroia ca ea sã-l vadã în asemenea hal sau ca el sã îi facã rãu.
  
  - Trebuie... se întrerupse, respirând greoi, scâncind în timp ce transformarea continua, dureroasã, deºi el continua sã-i reziste mental, în ciuda faptului cã nu mai arãta deloc ca ºi un om, sau aproape deloc, sã pleci, pleacã odatã!
  
  Se dãdu în spate din nou, înjurând ºi tot încercând sã nu facã nimic, sã continuã sã aibã minte ºi conºtiinþã de om, dar nu reuºea; era un vârcolac, nu un om - era un om, nu un vârcolac, nu mai ºtia nimic. Continuã sã se lupte ºi nu se dãdu bãtut, pânã când instinctele animalice îl biruirã. κi ridicã botul ºi mirosi aerul, apoi o fixã cu privirea pe Ema. Nu, nu, trebuie sã rezist, sã plec, îºi urlã el în gând ºi se dãdu înapoi, apoi începu sã alerge în direcþia opusã Emei, cât mai departe. Trebuie sã plec, sã rezist, trebuie!