Stare de Visare - Sãrutul

[Kayla A. Summers]

Saga „Stare de Visare”
Capitolul I - Inception
Capitolul II - Balul
Capitolul III - Sãrutul *


-----

• Coridorul ce ducea cãtre Marea Salã era larg și friguros. Olivia și Raizen ieșirã în fugã de la Bal, sperând ca cele douã persoane cam prea sociabile sã nu vinã dupã ei. Ușile Marii Sãli se închiserã în spatele lor și, în mod ciudat, ei erau singurii rãmași pe acel coridor impunãtor. Pereții sãi gri și reci pãreau nobili acum pentru Olivia, pentru cã în acel moment se afla alãturi de un rege, iar ea... ei bine, ea vroia sã îi fie reginã. Da, asta vroia. Se îndrãgostise. Nu știe dacã la prima vedere, dar cert este cã se întâmplase. Da! Simțea cã el este acela, vroia sã îi simtã iar palma lipitã de palma ei, sã îi vadã ochii, sã zâmbeascã numai pentru ea!
  
  Îl ținea de mânã în timp ce alergau din salã, degetele ei le țineau strâns pe ale lui. Îl simțea parte din ea, deși singurul loc unde corpurile lor se atingeau era la mâini. Asta vroia. Simțea o nevoie în ea, adânc înrãdãcinatã în inima ei de a-l ține astfel tot restul vieții ei. Nu conta pentru ea cine a fost el, vroia numai sã fie cu el doar pentru... totdeauna. Știa cã în timp ce alergau, el se uita la ea, la spatele ei aproape cu totul dezgolit. Știa pentru cã îi simțea cãldura privirii cum îi încãlzea pielea. Râdeau cu lacrimi la pãțanie, iar Olivia se gândea cã aceasta va fi o poveste amuzantã de care își vor aduce aminte cu plãcere peste ani. Spera cã atunci vor spune "Mai ții tu minte ce tineri eram și ce nebuni eram?" și un zâmbet pe care nu încercã sã îl ascundã îi apãru pe fațã. Se întoarse cãtre Raizen care alerga în spatele ei și amândoi zâmbirã și râserã.
  
  Se oprirã la un moment dat, unde holul fãcea o cotitura la stânga, iar zidul vechi crea pe partea dreapta o nișã ce nu putea fi vãzutã de unde se aflau ei. Când au ajuns acolo la colț, au intrat pe dupã acea nișã, unde se afla un geam. Afarã ningea încet cu fulgi micuți care pluteau prin aerul înghețat. Îi dãdeau Oliviei o senzație de infinitã pace. Fulgii de nea sau EL? Mai degrabã a doua variantã... Se simțea liniștitã pentru cã se simțea în siguranțã. Acum, cineva avea sã o apere, sã o ocroteascã. Știa cât de frumos s-a purtat cu ea pânã acum. Ce galant e. Era mândrã de el.
  
  "Nu e cam întuneric?", zise Olivia râzând. Era, într-adevãr, foarte întuneric în spatele acelui perete. Iar ei doi erau numai în costum și rochie pe acel hol rece. Dar nu conta. Erau împreunã și era de ajuns.
  "Se rezolvã", zise Raizen zâmbind și suflã în palmele apropiate. Apoi le desfãcu și mii de scântei colorate se înãlțarã spre tavan, într-o spiralã lungã luminoasã. Era un adevãrat spectacol. Olivia începu sã râdã iar.
  "Ce le-am fãcut-o, Olivia!", râse Raizen la vederea fetei râzând.
  
  Olivia se apropie repede de el, îi cuprinse fața cu mâinile și se uitã o fracțiune de secundã în ochii lui ca apoi sã se apropie însetatã de buzele lui care parcã o așteptau, o provocau sã le sãrute. Îl sãrutã. Prima oarã când s-au întâlnit, prima lor discuție, primul lor Bal, prima lor întâmplare amuzantã, primul lor sãrut. Își închiserã amândoi ochii, Raizen o cuprinse de talia ei subțire și o apropie mai tare de el, o lipi de corpul lui. Simți cum mâna lui fierbinte era pe spatele ei gol, o ținea ca pe o pãpușã de porțelan. Chipul lui era așa de fin, adora sã îl ținã așa. Își plimbã palma dreaptã prin pãrul sãu scurt, pe gât. Mâna lui îi dãdea fiori constant. Sãrutul a durat o veșnicie, a fost din iubire împãrtãșitã. Așa simțea. Era Iubire Împãrtãșitã.