Plimbari Nocturne

[Veronique A. Dupont]

" Ce? Te miri cumva cum de am venit aici vie si nevatamata? Paai sa spunem ca tata nu este acasa" explica Helena pe un ton scazut
" Asta explica multe..." il dezvalui din greseala, viperina, un gand in soapta. 'Eram sigura' ii strafulgera viperinei un idee, iar apoi ca un val de matase, mii de amintiri, de vorbe si de incidente ce nu vor putea fii niciodata uitate ii trecura ca intr-un vis prin fata ochiilor sai verz. Revazu fiecare victima din ultimul an. Glasurile lor inca le mai putea auzi, noapte tarziu cand toata omenirea parea sa dispara, iar fiecare om trebuie sa-si infrunte proprii sai demoni. Pentru Ronnie, demonii sai erau toti acei oameni cu a caror sange avea mainile patate pentru eternitate. Stia, ca de curand, un numar important de vrajitori fusesera adormiti pe vecie, iar acum putea baga mana in foc ca stia cine fusese faptasul.
Dupa vreo doua minute in care incerca sa nu se gandeasca cum de permitea sa faca parte dintr-un asemenea complot ce nu aducea niciun beneficui lumii vrajitoresti, realiza ca-si facea prea multe probleme. Pana la urma nici ea nu era sfanta. Iubea sa ideea de a avea intreaga putere incredintata unui singur om, mai ales daca acel om era ea.
" Cum de ai putut intra in castel?" intreba viperina dupa un moment lung de tacere