Don't cry in the moonlight

[Bell Evans]

Cercetasa mai prindea cate un gand din furtuna din mintea sa, o data cu fiecare fulg de nea. Ii privea zborul, cum isi spunea povestea, pentru ca mai apoi sa se scufunde in linistea paturii de omat de pe pamantul amortit. O poveste tragica, cu un final dureros, dar necesara.

"-Ador iarna" sopti ea, iar Rosalie o privi cu un zambet.
"-Anotimpul tau preferat, nu?" chicoti ea.
Cercetasa dadu din cap, vioaie; chiar iubea iarna. Pana si ziua ei era in acest anotimp..craciunul era in perioada asta, ziua celei mai bune prietene. Cum sa nu iubesti iarna?!

Chipul lui Alice ii veni in minte, asa ca se ridica si ii spuse incet lui Rosalie ca lipseste cateva minute; se indrepta spre tejgheaua unde statea astropufa ei preferata si o imbratisa. Aceasta zambi, iar Bell incepu sa rada. Pana si o imbratisare o facea sa zambeasca.