Sympathy for the devil

[Bell Evans]

OOC: Doar eu si Rosalie

Durere..lacrimi..suferinta..cineva spunea ca timpul ajuta la vindecarea ranilor, ca face ca teama si groaza de singuratate sa devina mai subtile, chiar sa dispara..in cazul Bellei, era total diferit. Cu fiecare clipa care trecea de cand aflase de evadarea de la Azkaban, sufletul ii devenea si mai greu, tarand'o in mrejele tensiunii si furiei.

Tranti ziarul pe masuta de calatorie si arunca un zambet ironic chipului schimonosit al celor doi vrajitori. Charles Lestrange si Tom Porrin apareau pe prima pagina a Profetului, cu un titlu imens Evadare in masa din Azkaban - Aurorii sunt in alerta, iar Dementori mai furiosi ca niciodata au fost pusi in libertate! Cum reusisera sa evadeze? Inchisoarea vrajitorilor era cea mai puternica, pazita de cei mai crunti paznici. De ce Dementori nu ii impiedicasera sa fuga?

Bell se ridica de pe micul scaunel si isi privi familia; fratele ei Nate dormea in bratele mamei, iar Rose era la catiova pasi mai departe de el, langa tatal sau. Cercetasa isi abitnu un ultim oftat, dupa care iesi din cort. Trebuia sa faca ceva..trebuia sa se razbune ea, daca cei de sus nu erau in stare.

Isi aminti momentul cand distrusese Horcrux'ul. Iar curajul o napadi din toate partile. Se intoarse in cort, si incepu sa scrie o scrisoare. Stia de cine avea nevoie..stia ca numele Porrin este cosmarul unei persoane dragi. Iar Rosalie avea sa o ajute. Asa ca ii scrise, si o chema sa vina in Padurea lui Dean; trimise bufnita, si nerabdatoare, se aseza la radacina unui copac. Soarele abia rasarea de dupa un colnic inverzit de cruda primavara.