Don't cry in the moonlight

[Bell Evans]

Cand auzi cuvantul varcolac, Bell ingheta; stia prea bine ce presupuneau ranile provocate de o asemenea creatura. Mai ales daca nu erau tratate la timp. Se rdiica in graba de la masa, si se apropie de usa. Sopti Colloportus! iar aceasta se inchise cu un pocnet.

"-Repede, aduceti'mi niste esenta de frasinel daca aveti!" le striga ea celor doua proprietare ale barului.
"-Pot sa te ajut cu ceva?" murmura Rosalie, la randul ei ingrozita.
"-Da..Foloseste vraja Ferulla ca sa ii imobilizezi piciorul..e rupt din cate vad" raspunse cercetasa, privind unghiul nefiresc in care era indoit genunchiul.

O auzi pe Rosalie soptind vraja in urmatoarele secunde, iar barmanita se intoarse cu o sticluta mica. Cercetasa picura esenta tamaduitoare pe ranile bietului om, dupa care incepu sa il bandajeze cu fesele aduse de Alice. Stia ca asta era doar un tratament temporar, si ca trebuia dus de urgenta la Sf. Mungo. Dar acum, sunetul de ghiare frecate pe lemnul usii ii facu inima sa o ia la goana. Se uita instinctiv la Rosalie, apoi la Alice, iar in cele din urma la barbatul ranit. Daca varcolacul patrundea inauntru, erau pierdute!