Don't cry in the moonlight

[Bell Evans]

Cercetasa privi la randul ei ceasul de pe perete; era abia ora 21.30. Iar luna plina avea sa dispara abia spre dimineata. Nu puteau ramane acolo pana cand varcolacul avea sa se transforme inapoi in om. Era de'a dreptul tampit, si irational. Mai bine ieseau in fata lui, si astfel se termina cosmarul mai repede.

Secundele treceau alert de repede; intr'o agonie de nedescris, varcolacul cauta cu privirea feroce orice neregularitate a incaperii. Inca nu le vazu pe cele doua, barul fiind un bun mijloc de aparare. Dar Bell era constienta ca in curand acesta va ceva..Nu puteau sta degeaba, rugandu'se ca fiinta aceea demna de mila sa le atace dintr'o clipa in alta. Trebuiau sa faca ceva.

Pe de o parte, Bell nu vroia sa'l raneasca; dar pe de alta parte, daca ar fi fost un varcolac recrutat de Devoratori, menit sa ucida, atunci ii dorea tot raul din lume. Si era greu sa realizezi care din cele doua variante era cea adevarata. Nu puteai sa'ti dai seama..dar nici nu aveai dreptul sa ranesti un om nevinovat, daca acesta se dovedea a fi doar sub influenta lunii pline si nu avea nicio legatura cu magia intunecata..