Old Friends

[Scarlett Soul]

"Ce, numai eu sunt capabila de astfel de atingeri ?", i-am suras eu lui Bell, facand-o sa-mi zambeasca, desi puteam vedea ca in inima ei era o farama de melancolie.
Cunosteam acel sentiment prea bine, caci cu ore in urma ststusem parasit sub un singur copac ce avea puterea sa ma apere de vazul celorlalti. Imi era atat de bine si nimic nu ma deranja, doar fulgii in caderea lor domoala, cautand o moarte usoara si rapida, dar nu sfarseau decat sa delireze pe corpul si buzele mele vinetii.
"Frigul", mi-am spus eu, zburlindu-ma.
Si totusi nu simteam nevoia de plecare, doar vroiam sa raman acolo pe veci, indiferent daca aveam sa inget sau doar sa degerez putin. Admiram cu crengile lungi si curbate se asezau protector in fata mea, acoperindu-ma cu un morman alb, plin de asternuturi ceresti, la fel de pustii ca si vidul din mine.
Am afisat un ultim zambet inainte sa ajung la Bell si de aici povestea sa evolueze in alt sens, dar totusi, oricat de trista era aceasta amintire imi facea placere sa ma gandesc la ea si sa-mi reamintesc ca face parte din mine.
"Si cine spune ca focul topeste gheata ?", am intrebat-o pe cercetasa, aratand spre soare, iar apoi spre lac.
'Nimeni nu o face', imi zbura un gand din vidul meu pustiu.