Sympathy for the devil

[Bell Evans]

Bell cazu pe pamantul umed, ajutata chiar la timp de Rosalie; simtise moartea atat de aproape, incat putea baga mana in foc ca trecuse pe langa ea. Isi simtea sangele luand'o la goana prin venele secate, pline de adrenalina, iar bataile inimii incepeau sa o doara. Simtea cum tot corpul i se relaxeaza, si aluneca in intuneric.

Blestemul ii obligase plamanii sa ramana fara oxigen, iar inima sa se opreasca; acele cateva clipe in care nu putu simti altceva decat o durere crancena ii aduse acum o boare de oboseala. Simtea cum corpul ii devine rece, cum cunostinta fuge intr'un colt indepartat al mintii, lasand'o prada imbratisarii incostientei.

Abisul in care era pe cale sa se scufunde o inghitea cu fiecare minut care trecea; iar Rosalie statea cu bagheta ridicata, langa corpul ei inert. Parea ca priveste scena in jos, ca intr'un Pensiv. Iar atunci, simti cum moartea ii imbratiseaza corpul, eliberand'o de durere.

Era atat de usor sa mori; viata era de o mie de ori mai grea. Trebuia sa te lupti..sa lupti in fiecare moment. Dar in momentul acela, simtea ca nu mai poate. Luptase atat de mult in ultima perioada, incat simtea ca nu mai gaseste puterea care sa o trezeasca.

Si cadea..cadea intr'un strafund nesfarsit, printre curenti plapanzi de aer glacial. Nu vroia sa se intoarca..avea pentru ce? In acel moment insa, chipurile celor dragi ii venira in minte..Edward, Alice, Rose..putea sa ii lase si pe ei in urma? Putea sa ii paraseasca, si sa se elibereze o data pentru totdeauna? Raspunsul era simplu..Nu!

Deschise ochii, si lua o gura mare de aer; oxigenul ii ardea plamanii, facandu'i un mare bine in acelasi timp. Simtea cum sangele incepe sa ii pulseze din nou in gene, tamplele zvacnindu'i aproape dureros. Trecuse pe langa moarte. Si o invinsese. Avuse puterea sa se intoarca..gasise dorinta ascunsa in fiinta ei de a lupta..si de a nu parasi aceasta lume..