Dark Lord of the Ring

[Bell Evans]

Ajunse in fata Padurii, cele doua se oprira brusc; Bell fusese inghitita de ganduri pe tot parcursul drumului de la castel. Nici macar fulgii albi de zapada, care se cerneau din imperiosul vazduh nu reuseau sa o smulga din furtuna de sentimente si idei.

Abia cand daduse piept cu ceea ce avea sa urmeze, reveni la realitate si privi Padurea cu ochii mari, in care se reflecta lumina tematoare a astrilor ceresti. Ii era frica; trebuia sa fi anormal, ca sa nu iti fie teama intr'o astfel de situatie. Codrul parea ca le asteapta, deschizandu'si bratele impodobite de brazi inghetati pentru a le primi in singuratea lui interzisa, de mult uitata.

"-Esti..gata?" sopti Rosalie. Aceeasi teama se citea si in ochii ei, dar umbrita de o geana de curaj.
"-Da..hai sa mergem" raspunse Bell, cu o voce ragusita.

Stia ca de acum, nu mai poate da inapoi..nu cand se afla atat de aproape de a descoperi intreg adevarul. Si de a face dreptate. Sopti Lumos! si incepu sa se afunde printre perdelele inghetate de muschi si crengile plangatoare, incarcate cu promoroaca nemiloasa a rasuflarii iernii.