Sympathy for the devil

[Bell Evans]

Bell ofta; pentru prima data in acea dimineata, nu avea idee ce puteau face. Simtea cum pulsul o ia la goana, batandu'i aproape dureros in urechi. Habar nu avea unde erau cei doi..nu stia daca erau la iesirea din Padure, sau chiar in spatele lor, ascultandu'le conversatia.

"-Nu stiu ce sa facem" spuse ea, intr'un sfarsit. Rosalie ofta, asezandu'se pe o radacina; Bell se simti groaznic. "Stiu ca eu te'am adus in situatia asta..dar promit ca vom iesi vii de aici" murmura ea, cu dezamagire in voce.
"-Nu e vina ta..e vina lor" replica Rosalie, cu o voce mica.
"-Da..dar eu te'am chemat aici" raspunse cercetasa.
"-Veneam si daca nu ma chemai tu" mormai tanara.

Era atat de greu sa te uiti cum zboara timpul, fara sa faci nimic; in aer mirosea deja a primavara. Iarba incepuse deja sa incolteasca pe alocuri, iar zapada aproape se topise in intregime. Mirosul proaspat al muschiului iti invada narile, facandu'te sa il inspiri cu mai multa sete si placere.

Un zgomot de creanga rupta se auzi aproape. Cele doua tresarira, ridicandu'si baghetele instinctiv..