Dark Lord of the Ring

[Bell Evans]

Frigul disparuse; iar acum valurile de apa pe care le inghitise o purtau incet, dar sigur, spre moarte. Era atat de bine si placut; fara vantul glacial, fara rasuflarea neincetata a mortii. Era atat de usor sa renunti la viata. Sa te dai batuta in fata sortii. De ce nu facuse asta mai devreme? Nu avea sens sa continue..iar motivele pe care si le tot enumera in cap erau putine.

Si totusi..erau importante. Parca intr'un fel, o durea despartirea de prezent. Dar pe de alta parte vroia sa paseasca in nemurire..sa lase durerea in urma. Sa se intalneasca din nou cu Hayden..sa fie alaturi de el pentru eternitate. Sa nu mai simta teama, frigul, suferinta sau niciunul din aceste sentimente.

Auzea cum cineva o striga; din ce in ce mai puternic. Si cum lumina care ii aparuse in fata ochilor incepea sa se stinga, asemenea stelelor la sosirea diminetii. Nu vroia sa se intoarca? De ce incepea sa simta din nou raceala iernii pe pielea uda?! Si de ce incepea sa tuseasca, sa dea apa afara din plamani. De ce corpul ei inca lupta, cand intreaga fiinta urla sa inceteze.

"-Haide, Bell!" striga o voce usor pierduta in abisul intunecat. "Nu ma lasa singura" continua sunetul indepartat. Era Rosalie; care se chinuia sa o tina la suprafata. De ce nu o lasa sa alunece in apa? De ce nu o lasa sa moara? Asa putea sa moara si ea, o data cu Bell. Si nu avea de gand sa mai ia pe cineva cu dansa.