Childhood's

[Scarlett Soul]

'As incepe povestea asa cum se cuvine. [strike]A fost odata ca niciodata ...[/strike], dar m-am plictisit de atata banalitate. Vreau ceva nou, vreau sa simt viata in fiecare vena, in fiecare cotlon al mintii mele. Chiar si in amintiri, in pierderi, in tot raul pe care ni-l facem singuri.', m-am gandit eu in vreme ce o priveam pe Layla cum incerca sa redevina ea insasi, caci lumea acesta o tulburase in aceasi masura in care ma tulburase si pe mine.
"De ce, dar de ce pe lumea asta ... De ce exist ?", ma intreba ea, rotindu-si suvitele lungi si privindu-ma direct in ochi.
"De ce ma cheama asa ?", am continuat eu, devenind o alta variatie a termenului " confuza."
"De ce esti aici, incercand sa ma ajuti ? "
"De ce a trebuit sa moara in acea zi, era atat de inocent. Era regele meu .", i-am spus iarasi Laylei, fiind sigura ca intelegea aluzia acea pe care nimeni nu avea s-o mai inteleaga. NIMENI ! " Ma doare, inca ma doare, desi tu stii foarte bine cum este sa tii in mana lesa goala fara substanta, fara sa poti sa razi sau sa faci o plimbare fara sa te gandesti ca micutul acela pufos ar fi trebuit sa fie langa tine, sa-si intinda botul umed si sa te aline.
Nu imi raspunse, intru cat trasesem concluzia ca Layla fusese prea uimita, asa ca doar mi-am continuat drumul, pana ce o voce m-a oprit. Era a astropufei :
"Lyon.", pronunta ea, lucru care ma facu sa tremur si in coltul ochiului imi aparu o lacrima de suferinta si dor.
Nu ma putea vedea caci eram cu spatele, dar eram absolut sigura ca energia mea era destul de deprimanta incat sa-i arate ca ma straduiam din rasputeri sa raman puternica, dar nu reuseam.
"Ceea ce iubesti in cele din urma te doboara ! "
Layla dadu din cap inconstient, fapt pe care-l reperasem cu coltul ochiului, acolo unde cateva clipe inainte se aflau zeci de lacrimi, dar acum nu mai era nimic. Toate picaturile imi secasera, se dusesera lovindu-se de podea si murind o data cu adevarata "mine" .
"Esti bine ?", ma intreba astropufa instinctiv, desi stiam ca daca s-ar mai fi gandit o secunda nu ar fi rostit cuvintele acelea.
"Absolut. Nu am pierdut decat jumatate din sufletul meu, aproape un membru al familiei, baiatul pe care-l iubeam, iar tu ma intrebi daca sunt bine ! Ce sa spun ... sunt in splndoarea varstei. ", i-am spus eu sec nestingerindu-ma daca o durea sau nu ceea ce spuneam.
"Stii ... uneori doar incetez sa mai cred ca exista magie in toata viata asta !", i-am trantit-o oftand si intorcandu-mi capul intr-o parte, privind pe aceasi fereastra pe care Layla sperase sa vada viata doar cu cateva minute inainte .
"Ai gasit ceea ce cautai ? Ai gasit acea parte din tine care-ti spune sa pleci ?", m-am adresat ei, in timp ce stateam cu spatele. Nu vroiam sa ma vada.