Un raft de sentimente ...

[Scarlett Soul]

"Si propriul dusman ", am afirmat eu, gandindu-ma cat de fregvente erau problemele de acest gen.
"Pot sa .... ?", am inceput nesigura.
"Desigur.", intui el si imi intinse cartea.
Daca ar fi sa marturisesc as spune ca nu avea forma, as spune ca nu avea sentimente, as spune ca nu mai avea nimic, doar cuvinte scrise de-un veac sau doua.Noi eram singurii capabili sa simtim durerea, fericirea si agonia propriului suflet, noi eram unicii care puteam sa vorbim despre ceea ce simteam fiecare si nu o faceam, caci fie ne era frica de parere, fie de noi insine. Mereu era asa si mereu asa va fi. Omul a primit un dar, dar nu foloseste.
"Greselile sunt umbra. Nu poti spune ca soarele nu lumineaza, fiindca e un colt de umbra unde ti-e frig.", am recitat eu cele cateva randuri inscriptionate undeva in josul paginii.
"Nu ai trecut niciodata prin asta ? - Sunt iertari ce biciuiesc in fata ! "
Apoi l-am privit atent, oarecum reusisem sa schimb subiectul si sincer chiar ma simteam mai confortabil vorbind despre astfel de lucruri.