Relaxare

[Ema Snow]

Poarta nu era nici pe departe ruginita, asa cum ma asteptm s-o vad. 'Desigur, prostuto! Lumea nu a lasat locul cesta in voia sortii!' am remarcat in minte.
Nu era mare agitati in parculet, dar nici liniste deplina. Copiii radeau, dandu-se in balansoare noi. Altii alunecau pe tobogan.
" - Mami, prinde-ma!" rase o fetita spre o doamna inalta.
Fetita mi se paru cunoscuta. Avea un par saten deschis, lung pana la talie si impodobit cu panglici de la fundite. Ochii verzi ii straluceau de entuziasm.
Era cumva...? Eu?! Acea fetita eram eu?! Mi-am scuturat capul, calmandu-ma imediat ce am vazut ca ochii ei erau albastri, iar pometii erau mai inalti dect ai mei. Doar o iluzie... Probabil provocata de amintiri uitate.
Am chicotit slab. Majoritatea lucrurilor de aici erau noi: leagane, tobogane, balansoare, carusele... Cu exceptia leaganelor vechi din lemn, adapostite inca de umbra batranului stejar.
" - Vrei sa ne dam impreuna?" i-am zambit Evelinei, artand spre leagane