Problems over problems

[Bell Evans]

"-Si pe mine, Rosalie..si pe mine" sopti cercetasa.
Simtea cum intreaga sa fiinta ii cerea sa se opreasca; sa se lase batuta. Sa nu mai lupte. Pentru ca in final tot aveau sa moara. Fie ca era in acea zi, luni intregi dupa, sau peste zeci de ani. Omul era trecator..nu putea ramane pentru o eternitate pe pamant.

Si luptai..te zbateai in fiecare clipa sa respiri, sa traiesti, sa iubesti; iar uneori totul era degeaba. Persoana iubita te abandona, iar prietenii incepeau sa te uite. Iar atunci..de ce te mai luptai? De ce nu dispareai, pur si simplu? In momentele cand te simteai inutil..cand aveai impresia ca nu meriti nimic..ca faci umbra pamantului degeaba.

"-Nu putem fugi la nesfarsit" spuse Bell, oprindu'se. Isi simtea pulsul batandu'i aproape dureros in urechi. Stia ca moartea e aproape. Si cu toate astea, continua sa lupte. De ce nu se oprea o data? De ce nu lasa balta tot? Pentru ca nu putea..
"-Uite aici" sopti Rosalie, tragand'o dupa o statuie.
"-Putem sa ii asteptam aici" ofta cercetasa, ducandu'si o mana la frunte.