Game off!

[Bell Evans]

Bell zambi; bine spus, "in cer". Se gandise atat de des la vazduhul nemarginit in ultima perioada, incat aproape ii devenise propria casa. Era ceva magnific, si nu credea ca poate sa se desparta de acest cer ingehtat. Inaltimile lui interzise o atrageau din ce in ce mai puternic, rugand'o parca sa nu le paraseasca..sa mai stea putin acolo sus.

Si nu vroia sa coboare; simtea cum fiecare adiere e o mangaiere a cerului, pe care o merita dupa atat de multa lupta..simtea cum fiecare fulg de nea era un sarut bland dat de soarta, menit sa infloreasca pe buzele ei calde, topindu'se aproape dureros..simtea ca intregul cer e al ei, si nu vroia sa il paraseasca; ci sa ramana acolo, pe vecie daca se putea.

"-Bell!" striga Rosalie, de la cativa metri sub ea.
"-Ce e?" murmura cercetasa, trezita din visare.
"-Chiar ai de gand sa stai acolo toata ziua?" chicoti tanara.
"-Sincer; as ramane aici pentru o eternitate" ofta Bell.