Incubus Dreams

[Aylee L. Lovel]

Aylee o vazu pe Veronique cum iese din conac ca o furtuna. Se gandise sa o urmeze afara, dar vazu ca Amelia facuse deja acest lucru, asa ca i se parea inutil sa iasa si ea. In schimb se uita la baiatul din cauza caruia se enervase Sefa lor de casa atat de tare. Era un baiat roscat, probabil din anul I. Il mai vazuse pe la inceput zicand ceva, dar atunci Veronique ii inchise repede gura. Aylee zambi. De fapt, era ciudat ca atunci cand acel baiat zisese ceva, Ronnie se enervase. A doua oara el nu a mai facuse nimic, iar Ronnie se enervase iar. Pana la urma curiozitatea castiga asupra nepasarii ei inascute si se duse mai aproape de acel baiat. El nu facea nimic, doar statea si zambea superior. Aylee se aseza in fata lui pe podea, isi ridica genunchii la piept si se sprijini in maini. Si se uita. Incremeni, singurele ei miscari fiind o ridicare discreta a pieptului in momentul cand respira. La inceput baiatul nu o baga in seama, asa cum faceau si restul. In tot conacul Viperinii vorbeau intre ei despre cele intamplate. La un moment dat, totusi, privirea lui zbura peste ea, dupa care se uita in alta parte. Dupa un timp se tot uita la ea, de parca zicea 'Inca esti aici?' Apoi se uita la ea, fara sa se uite in alta parte. Ai enervat-o fain pe Veronique, ii zise Aylee. El isi intoarse iar privirea, cu un zambet superior, dar nu zise nimic. S-a implicat tare in toate astea, zise Aylee aratand cu capul in jurul ei. Iar atitudinile astea de 'Nu-mi-pasa-ce-e-in-jurul-meu' chiar nu isi au locul aici. Suntem viperini! Suntem 'Rasa Superioara' cum zicea Hitler! Si trebuie sa fim uniti. Asta nu e un razboi pe care sa il poti castiga pe cont propriu. Ai nevoie de o armata! Noi! Noi suntem armata! Armata ta, a mea, a viperinilor, a lui Veronique! Si trebuie sa nu uitam asta niciodata!