Children of the damned

[Bell Evans]

Am citit cele trei capitole, dar nu am comentat comentez acum si nu ne doare in cot de fic

Capitolul 20

Toate acestea mi le imaginam ca tocmeala fãuritã încã de la începutul omenirii: primeºti ceva…dai înapoi cu prima ocazie.

Mdap..al naibii de adevarat

”Dar…rãmânem la acel poate, banalul adverb predicativ.”

ce sec a sunat asta

“-Era în aceeaºi maºinã cu mine când s-a produs accidentul..ºi eu conduceam.Veneam de la o petrecere ºi bãusem pânã am crãpat

Mm ai mai pomenit pana acum de Evangeline?! parca nu..oricum, interesanta faza cu Matt cel vinovat..daca a baut pana a crapat

bulevard al visurilor pierdute

boulevard of lost dreams in cazul de fata

-Bineînþeles, în afacerile astea am gãsit-o ºi pe Katherine.Prima oarã când am vãzut-o am observat cã semãna izbitor de mult cu Evangelin

uuu iar asemanari intre morti si vii

iar titlul..mi'a placut la nebunie s'a potrivit perfect cu continutul..cu povestea lui Matt

Capitolul 21

.ªtiu, ºtiu, viaþa nu e întotdeauna pictatã în negru…dar, sincer, eu nu vãd niciun strop de alb.

Si nici de roz?

Dead and gone forever.

iar imi aduce aminte de o melodie..

Asta fiindcã ea ºi-a ales…
-Nu veni în faþa mea cu scuze patetice, l-am întrerupt brusc, cu o fluturare scurtã din încheieturã.A fost parþial vina mea; parþial, e moartã datoritã mie.

da..doar partial

-Sora ta, am spus, ascunzându-mi cu greu nerãbdarea.Care e numele ei?
Se uitã la mine cu un amestec de amuzament ºi ezitare.Mai bine nu ziceam nimic.La naiba cu lipsa mea de diplomaþie!
Spre mirarea mea, Adam catadicsi sã-mi rãspundã.Avea aceeaºi mascã calmã pe faþã.
-Evangeline.Numele ei era Evangeline.

tare faza..ca ai facut legatura..asta a legat si capitolele

Zãu, aproape uitasem gustul normalitãþii.

ea era mult prea departe de a fi normala

Capitolul 22

Destinul adorã sã te joace pe degete

cam asa se intampla in majoritatea cazurilor..

era normal sã te conducã profu’ de douãzeci ºi doi de ani acasã, cu maºina lui nouã, dupã ce þi-a dat aºa - zise meditaþii la matematicã?

aa..nu cred

La naiba cu descoperirea trãirilor umane.Ah, apropo, e naºpa sã fii om.Te nãpãdesc numai sentimente contradictorii.Durerea îþi este duºman, dar te întâmpinã ca un vechi prieten.Singurãtatea îºi aºteaptã prada cu o dorinþã inumanã de a pune stãpânire peste toate trãirile.Iar apoi te inundã o furie nestãpânitã ce te face sã doreºti sã nu fii om; furia aceea va fi o parte neintenþionatã din tine pentru toatã eternitatea muritoare.

deci partea asta e preferata mea din tot capitolul

si eu vreau next'ul promit sa comentez mai repede