My Immortal

[Bell Evans]

Luna isi trimitea razele plapande pana pe suprafata lucie, inghetata a apei, pentru ca mai apoi sa se rasfranga intr'o reflexie blanda. Era un peisaj atat de ciudat, si in acelasi timp fermecator. Stelele luminau vesnic cerul ca de lazurit, fiind gardieni eterni pentru discul palid al selenei. Lumina lor insotea fiecare respiratie a lui Bell, care admira vrajita peisajul de iarna.

Un zgomot mic de pasi se auzi in spatele ei, iar apoi cineva sopti ceva; recunoscu acea voce, si se intoarse brusc. Zambi usor cand vazu chipul Bellei sub rasfrangerea razelor de lumina reci.
"-Hey" sopti cercetasa, ridicandu'se.
Bella dadu usor din cap, cu un mic suras pe chip.
"-Ce faci aici? La ora asta?" murmura Bell, privind'o.

Parea..trista. Si se putea citi usor multimea de sentimente care ii bantuiau mintea si sufletul. O urma de incruntare ii aparu pe chip, si se aseza langa cercetasa. Ea nu simtea raceala zapezii patrunzandu'i prin haine, si intalnindu'i pielea fina, cum o simtea Bell. Gandul asta o facu sa se cutremure usor.