Urmarile unei Vraji de Blocare

[Crysella Blythe]

“Nu-þi mai consuma nervii, o sã ai nevoie de ei din plin când ne va gãsi Filch” mi-a trecut prin minte. Aº fi vrut sã spun asta cu voce tare, însã simþeam cum fibra fiecãrui centimetru de epidermã din corp mi se pietrificase de nemiºcare. Am reuºit sã rostesc pe nas, cãci corzile vocale îmi erau înþepenite:

- Sczee...adic sczããeae... adica scuzu-mã… poþi sama eliberezi? ‘M ‘cercat sã mã elirebez…ebere…eliberez… vrajã blocare… ‘m îmnecercat sã Dispar. Nevoie dãde Vrajã Reanimare.

Bine mãcar cã nu mã blocasem… speram ca nou-venita în Proaspãta-Camerã-Fãrã-Ieºire, pe care o vãzusem de câteva ori în Camera de zi a Cercetaºilor, sã aibã o bunã-dispoziþie necesarã Reanimãrii mele. Ah, ºi bine mãcar cã nu mã secþionasem…

Aºteptam deci cu sufletul la ochi, cã gura îmi pãrea epilepticã, ca o colegã binevoitoare, speram eu, tot de la Cercetaºi, sã mã Reanimeze.

“Sec, Sella, sec. Sã-þi sarã splina ºi stomacul cu totul, cã deºteaptã rãu idee ai mai avut sã o scurtezi pe aici…” Bodogãneam în sinea mea, ce altceva aº fi putut face?...