Childhood's

[Scarlett Soul]

"Nadajduiesc ca voi reusi. Voi lupta zi de zi pentru asta, clipa de clipa nu uit unde sunt acum si cate trepte mai trebuie sa sar ca sa pot macar privi usa. Habar nu am cum arata locul unde visez sa ajung, dar imi este de ajuns sa vreau, iar mai apoi ... sa reusesc." am soptit eu slab, dandu-mi seama ca o buna bucata din noapte trecuse si o buna bucata din ea eu doar soptisem, parca fara sa am curajul sa rostesc ceva mai tare, de teama ca sa nu trezesc pe cineva, dar pe cine puteam sa trezesc ? Numai noaptea.

"Simt nevoia de zbor, precum o pasare nou - nascuta din culcusul ei. Vreau sa vad lumea, sa trec prin toate crengile rupte si sa ma lupt cu tradatorii, cu niste fiinte puse prea sus ca sa le pot riposta ceva direct, dar prea neinteresate ca sa afle ca un mic ghem de pene poate pacali un vultur maiastru. Vreau sa simt gloria si agonia ei deopotriva. Nu va fi usor, dar nici rau n-o sa-mi fie. ", am spus eu pentru prima dat cu voce tare, parca prinzand un curaj nebanuit.

Apoi m-am oprit pentru cateva minute, contepland peisajul. Luna se inalta regina asupra palatului sau imbalsamat cu intuneric si taina, sedea mandra acolo pe tronul norilor negrii, fara sa plece ochii la sclavi ca noi, la libere pasari sau la ea insasi. Nu avea nici o grija, insa avea mai multe decat imi puteam inchipui atunci si totusi niciodata nimeni nu o ajuta, nimeni nu o ingrijea sau o schimba pentru o clipa in timpul noptii. Ea doar astatea acolo singura si agonizanta, ca un strajer al noptii fidel.

"La a cata treapta ai ajuns si cate mai ai pana ca usa sa se deschida ?

O usa fara broasca si cheie .... Iti amintesti ?", am intrebat-o, oftand in cele din urma. Cuvintele acelea-mi erau dragi, desi nu exprimau decat durere, exilare si patima, caci pe o astfel de usa nimeni nu reusea sa intre, doar cei intr-adevar pregatiti de luna si soare.