Pursuit of Hope

[Raizen Isildur]

• Raizen o privi pe Bell foarte indecis. Un fior rece îl învãlui fãcându-l sã tremure.
  
  „O sã-?i strig dacã e sigur sau nu o datã ce ajung jos. Dacã mai pot. În cazul în care nu zic nimic, întoarce-te cu întãriri.” îi zise el cu un aer serios dupã care trase aer în piept ?i se aruncã în deschizãtura aceea sim?ind cum e înghi?it de întuneric.
  
  Î?i ?inu picioarele apropiate ?i mâinile pe lângã corp petru a nu se lovi de pere?i. I se pãrea cã trecuserã deja câteva minute de când cãdea în gol, dar cel mai probabil era o simplã impresie. La un moment dat cãderea îi fu atenuatã de o for?ã invizibilã, ?i aterizã lin pe podeaua din piatrã. Fusese sigur cã o astfel de vrajã strãjuia capãtul tunelului, altfel nu ai fi avut cum sã scapi cu via?ã dacã te loveai de pãmânt la acea vitezã. Oricum era pregãtit sã arunce o vrajã pentru a-?i încetini cãderea.
  
  Era o beznã de nepãtruns n jur. Bãnuia cã ajunsese într-un fel de camerã cãci nu sim?i nimic când încercã sã vadã pe unde merge. „Lumos” ?opti el ?i vârful baghetei i se aprinse într-o luminã albastrã-verzuie. Merse câ?iva pa?i pânã se dezvãlui un perete cu o tor?ã suspendatã într-un suport de metal. ?opti „Incendio” ?i tor?a se aprinse inundând camera cu luminã. Erau doar patru pere?i cu câte o tor?ã pe mijlocul fiecãruia. Raizen le aprinse ?i pe celãlalte trei ca sã se asigure cã putea vedea bine. O u?ã din lemn masiv, înaltã de trei metri, se afla în partea dreaptã a camerei, lângã tor?a pe care o aprinse prima. Doi ?erpi încolãci?i erau sculpta?i cu mãiestrie pe ea, înfiorându-l pe Raizen. Îi plãcea ?erpii, însã ?tia cã ceea ce vede nu e deloc de bine. Unde se aflau oare ? Ce era acest loc ?
  
  Î?i aminti brusc cã trebuie sã o anun?e pe Bell dacã totul e sigur a?a cã fugi cãtre mijlocul camerei uitându-se în sus prin tunel. Doar cã nu mai era niciun tunel. Singura ie?ire era u?a. Raizen se panicã brusc. refuza sã creadã cã era blocat într-o camera la sute de metri sub pãmânt, de unul singur. De fapt, dacã se gândea mai bine, de unul singur era bine. O ie?irea exista cu siguran?ã, spera doar sã nu mai fie altcineva acolo în-afara de el.
  
  „Bell ! Bell, mã auzi ? Am rãmas blocat aici, tunelul s-a închis !” îi strigã el cât de tare putu, însã nu primi niciun rãspuns. Î?i scoase bagheta din robã ?i se îndreptã cãtre u?ã. Puse mâna pe mâner ?i trase, dezvãluind un coridor care se întindea la nesfâr?it în stânga ?i în dreapta lui. Scoase un galeon din buzunar ?i îl aruncã în sus. Stânga. O luã la fugã disperat. Nu auzea decât pa?ii sãi lovindu-se tare de podeaua din piatrã. Pere?ii coridorului nu dezvãluiau nicio u?ã, nicio deschidere, nicio fereastrã. Erau doar tor?e peste tor?e peste tor?e, toate, în mod ciudat, aprinse. La un moment dat se hotãrî sã se întoarcã, poate cã se deschise din nou tunelul. I se pãru cã fugea deja de ore întregi. Fugise cu siguran?ã mult mai mult înapoi ?i totu?i nu gãsea u?a. Pãrea cã dispãruse ?i aceea.
  
  „IE?I?I AFARÃ LA?ILOR ! ARÃTA?I-VÃ MUTRELE HIDOASE ?I LUPTA-?I-VÃ CU MINE ! LA?ILOR ! VÃ ASCUNDE?I ÎN SPATELE ZIDURILOR CA NI?TE LA?I !” urlã el disperat lovind pere?ii cu munii. Scoase apoi un strigãt cât de tare putu revãrsându-?i întreaga furie cãtre pustiul de pe coridorul acela. Era doar un coridor infinit. Pãrea cã nu e nimeni acolo. Mânjise tot peretele cu sânge, acolo unde lovise cu pumnii. Era mânjit ?i pe robã ?i pe bra?e. Avea ochii ro?ii de furie.
  
  Brusc, o u?ã din lemn masiv se desenã pe perete. Mãsura în jur de trei metri înãl?ime ?i avea sculptat pe ea doi ?erpi încolãci?i. Raizen se repezi sã deschidã u?a, intrând într-o camera identicã cu cea în care ajunsese prima oarã. Nu ?tia dacã era aceea?i sau nu, însã cele patru tor?e erau aprinse. Nu era nimeni acolo. Î?i coborî privirea asupra pumnilor sãi însângera?i ?i oftã. Se uitã cãtre tavan ?i brusc ceva se ivi cãzând prin tunelul din centru -care se pare cã reapãruse. Raizen reac?ionã într-o frac?iune de secundã. Timpul pãrea cã se scurge cu încetinitorul a?a cã reu?i sã spunã „Aresto Momentum” în gând ?i sã ridice bagheta exact în ultimul moment. Bell se opri din cãdere la câ?iva centimetri de pãmânt. Raizen se duse cãtre ea ?i o luã în bra?e ridicând-o. Dãdu drumul vrãjii ?i o puse cu picioarele pe podea sprijinind-o de el.
  
  „E?ti bine ?” întrebã el.