In umbra singuratatii

[Odette B. Malfoy]

Fara sa aplaud sau sa-i spun ceva lui Alice mi-am sters repede o lacrima de pe obraz. M-am ridicat de langa sicriu si mi-am scuturat roba care era putin prafuita de la statul pe pamant.
Am urcat pe scena improvizata fara sa am un discurs pregatit. Nici nu stiam daca pot vorbi. Am tras aer in piept si am incercat sa spun cateva cuvinte:.
"Ryan a fost cel mai bun conducator stia sa se impuna cand era cazul si stia sa faca totul ca la carte." am inceput putin timida, desi nu era atat de greu cum parea. "Facea fata tuturor incercarilor vietii si nu se dadea batut nicioadata. A fost un conducator cum nu vom mai avea prea curand nu va mai fi nici unul ca el. Desi acum a pasit in lumea cealalta nu ii voi tine minte acei ochi reci care m-au privit pentru ultima data nu-i voi tine minte mainile reci care acum ii stau impreunate la piept. Ii voi tine minte privirea lui calda mainile lui calde care stateau ferm pe bagheta in orice razboi si in orice duel si asta vreau sa tineti minte si voi pentru ca stiu ca asta si-ar dori si el. Cum a spus el in scrisoare sa nu plangem, da probabil pare imposibil nu spun ca nu voi fi trista sau ca nu voi mai scapa cateva lacrimi cand ma voi gandi la el, dar fiti fericiti si admirati curajul pe care l-a avut sa faca ceea ce a facut pentru noi pentru ca noi sa fim fericiti."mi-am incheiat eu discusrsul.
M-am dat jos de pe scena si mi-am scos bagheta din buzunarul robei si am facut sa apara o coroana de trandafiri albi pe marginea sicriului. Ceilalti Devoratori ma urmara si ei. Dupa ce toti revenira la locuri lor am mai aruncat o ultima privire spre Ryan si am plecat spre o padure care nu era departe de Sediu. Aveam nevoie de un loc linistit unde sa gandesc limpede. Nu vroiam sa Apar acolo deoarece o plimbare avea sa ma faca sa ma simt mai bine.