In umbra singuratatii

[Odette B. Malfoy]

Imi priveam patronusul care, incet, incet incepea sa se stinga. Ma gandeam atat de mult la Ryan, imi aminteam atat de multe lucruri fericite si apoi imi aparea brusc momentul in care Aurorul il omorase, momentul in care Ryan nu ma mai privi cu acei ochi calzi....
Incepusem sa plang foarte tare simteam ca mai aveam putin si ma sufocam. M-am ridicat vrand sa ma mai plimb prin padure. Dar m-am asezat inapoi pe pamant dupa copac in momentul in care vazusem o luminita printre copaci si auzeam vocea lui Alice a lui Eric si parca a lui Ryan iar dupa un moment de tacere.
"Nox!" am murmurat printre suspine.
Stateam acolo singura plangand si zicandu-mi ca probabil innebuneam. Cum naiba sa-l aud pe Ryan era imposibil clar innebuneam. Si pe Eric nici nu prea l-am vazut iar Alice nu venise dupa mine.
"Lumos" am soptit iar stiind ca nu are rost sa ma ascund pentru ca nimeni nu mai era in padure inafara de mine.
Am inceput iar sa suspin cand de dupa copaci se auzira niste pasi.
"Nox" am zis eu iar desi stiam ca e prea tarziu, dar probabil mintea mea o lua razna de la prea multa suparare si oboseala.