Suflu de viata

[Ramona Neardow]

Dezlipirea de corpul meu a fost ca si inchiderea unui sicriu, ca si primirea unui pahar de apa rece in timp ce dormi.
Desi eram despartita de trup, mintea mea inca gandea, sau asa credeam eu. Inca simteam ca exist. Stiiam ca sunt acolo, pur si simplu imi auzeam vocea care bolborosea vag.

...trupul... am auzit eu dupa o perioada de timp in care sufletul meu cauta nestingherit ceva.
Acest cuvant, „trupul” imi puse pulsul in miscare, sau asa credeam eu ca face. Simteam cum ma agit, eu, adica sufletul meu.

Era ca si cum un zid gigantic, de caramida ma despartea de ceva fantastic.
Nu vedeam nimic, nu simteam nimic, eram pur si simplu, oarba si surda in acelasi timp. Dar totusi simteam ceva. Era ca si sum vineva se inghesuia in mine, cineva care imi respira aerul, si care ma alunga din propriul meu culcus.