My name is.. Risk.

[Isabella River]

Chapter VII

Am simþit cum sângele îmi îngheaþã în vene ºi cum toatã adrenalina, pe care o aveam cu numai o secundã în urmã.. dispare. Am ºoptit ceva în sinea mea ºi m-am trezit cuprinsã de panicã. Cel care strigase era Christian. Nu avea sã iasã prea frumos. Cel puþin, nu pentru mine ºi Sanborn.

- Veniþi aici imediat! strigã iar antrenorul.

Am oftat puternic ºi am închis ochii de parcã mã aºteptam ca tot ce se întâmpla în jurul meu sã înceteze.
Dar nu s-a întâmplat deloc aºa ceva.

ªtiam, simþeam cã ºi Sanborn, lângã mine, era încordat ºi fiecare muºchi din corpul lui urla doar „Nu miºca!”. ªtiam asta pentru cã ºi la mine era exact la fel.

Ne-am ridicat de pe iarba deasã ºi ne-am dat jos mãºtile de protecþie. Am observat cã toþi colegii noºtri se adunaserã în faþa turnului de observaþie din care coborî Christian. Sincer vorbind, nu-l mai vãzusem niciodatã atât de serios. Chipul lui inspira numai un singur lucru: furie.

- Spuneþi-mi. Ce naiba fãceaþi acolo ?

Dacã era un lucru pe care îl uram cu desãvârºire, dar pe care îl fãceam ºi eu, era sã foloseascã cineva un ton foarte calm când era nervos.

- Nu am spus foarte clar cã nu se lucreazã în echipã ?
Am înghiþit în sec. Nu aveam nicio replicã, dar mai rãu, nu aveam niciun drept sã spun sau sã comentez ceva. Avea dreptate.

- Da, domnule. am spus cu capul plecat.
- Cine a venit cu ideea asta strãlucitã de a lucra în echipã ?
Detestam modul cum pronunþase cuvântul „strãlucitã”. Era o batjocurã incredibil de mare. Mã fãcea sã mã simt ca o idioatã.
- Ascult! strigã Christian încruciºându-ºi mâinile la piept.

Dupã ce am vãzut cã mai multe secunde trec ºi niciun sunet nu se aude, am deschis gura ºi am spus:
- Niciunul dintre noi nu a vrut sã fie scos din joc. Domnule.
Christian ne privi preþ de câteva secunde, apoi începu sã râdã. ªi nu era unul din râsetele sale amuzante sau drãguþe.
- Nu mã intereseazã de relaþiile voastre, soldaþi. Nu aþi respectat un ordin. spuse tare ºi rãspicat, apoi îºi mutã mâinile la spate ºi se plimbã puþin prin jurul nostru, exact ca un leu ce-ºi încolþeºte prada. Trebuie sã înþelegeþi cã acest exerciþiu nu a fost fãcut pentru distracþia mea. Ci pentru antrenamentul vostru ºi siguranþa voastrã.
- Da, domnule. se auzirã glasurile noastre.

Sanborn avea maxilarul încleºtat, drept dovadã cã era neliniºtit.
- Dacã nu puteþi urma un simplu ordin ca acesta, mã îndoiesc de faptul cã veþi putea respecta vreun ordin real în misiune. continuã Christian.
Atunci inima începu sã-mi batã din ce în ce mai tare. De ce vorbea despre ordine ? De ce vorbea despre misiune ? De ce vorbea despre misiune când era atât de dezamãgit ?

- Domnule, permiteþi-mi sã întreb.
- Permisiune acordatã, Risk.
Am tras aer adânc în piept ºi l-am privit drept în ochi pe antrenor.
- Ce vreþi sã spuneþi, domnule ?

El doar zâmbi trist ºi deºi vedeam cã este foarte puþin afectat de situaþie, vedeam ceva în ochii lui care mã fãcea sã cred cã nu prea voia sã spunã ceea ce urma.

- Spun, Risk, de faptul cã tu ºi Sanborn nu veþi fi în avionul ce îi va duce pe colegii voºtri în Afghanistan, pentru misiune.

Tot sângele mi se puse în miºcare. Nu percepeam nimic. Nu înþelegeam. Pentru.. pentru un stupid de ordin încãlcat, nu vom.. Dar aºa ceva era inadmisibil.

- Dar.. nu este posibil. am spus gesticulând frenetic. Domnule. am adãugat imediat.
Christian mã privi sfidãtor de parcã privirea lui ar fi spus simplu: „Încearcã-mã!”.

- Ba este posibil. ªi aºa va fi. Voi doi, soldaþi, nu mergeþi în nicio misiune.