Suflu de viata

[Ramona Neardow]

Desi nu puteam simti nimic, o intepatura puternica, care imi taia osul soldului, ma fulgera, facandu-ma sa imi revin, pe jumatate, din starea de visare si ameteala in care ma aflam. Aceasta puternica intepatura, imi confirmase faptul ca Victor se misca, mai precis, corpul meu se misca.
La o distanta de 1000 de metri, poate 1000 de kilometri, vocea lui Alice se auzea nedeslusit. Fata vorbea entuziasmata, si parea ca Victor ii raspunde la fel.
Intepatura din sold incepea sa se accentueze din ce in ce mai tare, pana ce Victor se opri. Corpul meu nu mai facea nimic, sau asa credeam eu. Inghetase, ramase pe loc ca si o statuie.
O pauza lunga, cred ca de cel putin cateva zile, sau cateva ore, in care mi-am calmat sufletul si gandirea, am observat ca din nou se intampla ceva. O mie de intepaturi usoare imi umpleau capul, pe care pot sa spun ca le simteam destul de bine. Credeam ca Victor cazuse sau patise ceva, dar nu aveam de unde sa stiu, vederea find oarba pentru mine, in aceasta situatie.
Dupa o eternitate, cateva ore, sau chiar doar cateva minute, sufletul meu incepea sa plece din ce in ce mai mult. Se desparetea din ce in ce mai mult de corpul meu, stapanit acum, mult mai bine de Victor.
Sufletul meu sau gandirea mea, care inca mai exista, incepea sa invadeza alte taramuri. Aceste taramuri erau mai exact amintirile si sentimentele mele.
Imaginea familiei mele si a prietenilor mei cei mai buni, incepeau sa imi umple gandirea. Devenisem complet neutra fata de intepaturile care imi taiau corpul mai demult.