You'll be mine.

[Violet Wilson]

• Meredith asculta linistita spusele lui Crystal; avea dreptate, era un monstru. Dar nici ea nu era mai presus de ea. Zambi in sinea ei cand observa ironia situatiei si incepu sa rada. Cercetasa tresari, privindu'i zambetul victorios. Probabil arata ca un pradator, care rade inainte sa'si savureze prada. Si poate ca asa si era. Totul i se datora unui om - daca putea fi numit asa - care ii sfarsise viata. Dar asta nu insemna ca oricine avea dreptul sa o judece; si mai ales cineva ca ea.
  
  "-Nu esti cu nimic mai presus de mine" spuse Meredith, calma.
  Vazu impactul pe care putinele cuvinte il provocasera asupra lui Crystal si incepu sa respire. Observase ca isi tinuse aerul in plamani, lucru ce incepea sa o deranjeze. Aroma sangelui inca domnea in aer, dar nu mai avea nicio pofta pentru el. Simtea ca facuse ceva tampit; nu rau - doar ilogic si tampit. Cum Dumnezeu reusise sa bea sangele unui seaman? Era aiurea.
  
  Crystal continua sa se mentina tacuta; ii putea observa fiecare respiratie, fiecare privire, fiecare bataie a inimii. Sa fi vampir implica o intensificare a simturilor atat de mare, incat erai atenta la orice detaliu, fara sa vrei chiar. Iar lucrul asta ii placea al naibii de mult. Era ferm convinsa ca una din ele doua avea sa cedeze psihic. Si tindea sa creada ca nu avea sa fie ea prima.
  
  Isi construise un caracter puternic; bazat pe increderea celor din jur si pe increderea in propria persoana. La capitolul asta, se putea considera mult mai sus ca Bell - verisoara sa. Ea avea in interiorul fiintei sale toata increderea in sine de care nu dispunea insasi Bell. Iar lucrul asta o facea sa se simta din ce in ce mai bine. Cei care nu credeau in ei erau cei mai idioti oameni. Cum sa ai incredere in cineva care nu are el insusi incredere in propria persoana?!