Childhood's

[Scarlett Soul]

Era penibil sa plang, dar nu ma puteam abtine. Nici o lacrima nu se zarea pe tenul meu bronzat, dar sufletul imi era scaldat de multa vreme in astfel de amintiri si vise notorii. Staim ca odata aveam sa ne despartim si ... de viecare data imi spuneam :
'Ma voi gandi maine la asta, nu acum.' iar de obicei gandul disparea si nu mai revenenea sa hartuiasca.
Poate daca te asezai si priveai ca un spectator scena ti se parea pustiita de acea fata, care incerca sa refuze ca timpul era scurt si despartierea era mai aproape decat primul ei gand. Si gandurile o hartuiau mereu. Spectatorul avea sa fie impresionat de masca solida pe care era in stare sa o duca o faptura atat de mica si atat de fragila in propriul sau suflet, dar cine-i vedea sufeltul ? Nimeni, nu, nimeni nu o facea si se vedea ca daca o va face cineva, va fi fie dezamait, fie ingrozit de melancolia ce flutura pe acolo, ca un voal alb cu titlul : "As vrea sa ma predau in orice clipa, dar stiu ca as muri. Imi raman doua obtinuni : Lupt sau mor !"


[center]Nu deschide usa pentru ca-mi vei gasi sufletul ![/center]

[right]Aici nu e nimic, doar cioburile au ramas.[/right]

Lacrimile imi suroiau pe obraji, trecandu-mi peste buze si dandu-mi o senzatie incomoda, dar nu-mi pasa ... din nou. Pana mea sedea lenes pe geam, incercand parca sa scape de piedica invizibila ce ma tinea in acea camera. Era adorabila, ziua ,dar noaptea se transforma in locul meu de jale.
"Sufletul meu nu are scapare. Daca vei deschide usa nu o sa-l mai vezi niciodata sezand in spatele usii aceleia grea, veche si strajer aal inimii mele incatusate. Layla. Mi-e frica sa scap dintre acesti pereti de un roz sters, o fericire blestemata si niste perdele cu care imi prind visele ce se sufoca printre multele gaurele albe ale materialului. Nimic nu este frumos in ea. Pentru ca sunt eu acolo !" am terminat eu, simtind ca lacrimile virtuale imi inundau obrajii. As fi plans, dar cu ce folos, nici o lacrima nu mi-ar fi implinit visul ... nici un gand nu mi-ar fi adus altceva decat deznadajduire.
"Vreau sa zbor, dar nu pot, caci nu m-am nascut cu aripi si nimeni nu vrea sa mi le imprumute. Vreau sa nu mai invat tot ce mi se pune in fata, ca niste copii condamnati la moarte ce ne face scoala, dar nu pot, caci daca nu o fac nu ajung niciunde ... dar sa inveti limbi care sunt disparute si prea putin vorbite, sa fii ca toti ceilalti si sa induri sa spui aceleasi lucruri nesigure despre o istorie aproximativa ? Uneori chiar ma intreb cine sunt eu, de ma las asa purtata de valul numit 'Copia celorlalti' !!!" am urmat eu sirul de ganduri ce se incolacise de mine ca de un sarpe veninos.
"Am devenit o fiinta ce nu se poate stapani, din care focul dorintei da pe afara, un suflet pierdut in captusala de la asternut !"