Necesitatea de a face ceva

[Ramona Neardow]

Fetele inaintara plictisite pana la locul pe care tocmai il parasira acum zece minute. Desi Bell inca mai cauta cu privirea prin peretii reci ai coridorului, Ramona zari intamplator usa Camerei Necesitatii, care era mai lucioasa, mai curata si mai noua decat oricand.

„-Bell!...Uite!” exclama cercetasa in soapta, parca temandu-se sa nu o auda cineva, si o trase pe eleva de maneca.

Cercetasele inaintara incet spre usa, care parea intredeschisa. Ramona intinse mana si impinse bucata de lemn, care nu scartaia de loc, lucru foarte ciudat. Inainta putin prin camera, alaturi de Bell, acestea oprinduse fiecare obiect din incapere.
Totul stralucea, desi obiectele din odaie pareau sa fie aceeasi. Aceste indicii, care constau in uniformele foarte demodate si mobilierul care parea nou, le dovedea fetelor, ca se aflau intr-o perioada foarte indepartata de cea din care tocmai plecasera.
Intrand in sala, cercetasele tocmai ii gasira pe Viperinii, care le lasasera in urma. Acestia stateau pe o canapea, iar baiatul se apropia din ce in ce mai tare de fata. In momentul cand buzele lor aprope se contopisera, cartea interveni, ca si cazuta din cer, in fata martorelor.
In cateva secunde Bell si Ramona se aflau intr-o sala enorma, plina de praf si mizerii, lipsita de ferestre, si alcatuita din caramizi mari si vechi. Dintr-un loc in altul, pe un suport gros de fier era asezata o lumanare care parea sa lumineze cat sapte. Era o atmosfera infricosatoare, desi era probabil mai frig de -5 grade, cercetasele nu tremurau, erau prea uimite pentru a face asta. Dintr-un colt, un baiat patrunse prin perete, si trecu direct prin Bell, care protesta. Era un Astropuf inalt, din anul 7, care nu avea aerul antic al Viperinilor de mai devreme.

„-Hapciu!” stranuta Ramona de la praful gros de pe pereti si podea.
„-Simt ca sunteti aici!” spuse Astropuful, intorcandu-se spre peretele opus.