Suflu de viata

[Ramona Neardow]

Desi nu imi doream sa adorm din nou, pleoapele si genele mele deveneau din ce in ce mai grele, parca transformandu-se in plumb. Am privit pentru inca doua secunde fata din ce in ce mai palida a viperinei, care parea distrusa.
Instantaneu am cazut intr-un somn adanc, care in loc sa imi procure mai multa energie, parca ma adormea si amortea mai mult. Insa amorteala nu se exercita si asupra creierului meu, care avea o gramada de programari cu problemele care mi se iveau in cale. Gandul meu parcurgea o carare intortocheata prin padurea ametelii. Visam diverse solutii la problema dispusa ca un perete mare in calea mea, acesta problema era indoiala si gabdurile rele aupra raspunsului pe care il cerea madam Pomfrey, careia, cu siguranta nu ii puteam zice ce am facut.
Dupa o perioada care acum mi se paruse ca a tinut doar cateva minute, desi acum negura de afara parea sa te manance, am deschis din nou ochii, rasufland greu. Madam Pomfrey era situata intre patul meu si si al altei paciente. Vazandu-ma ca am deschis ochii se apropie de mine si ma privi induiosator, asemenea mamei.
Dar intr-un fragment de secunda incremenisem. Pacienta care dormea in patul de langa mine era Alice. M-am dezmortit si eram gata sa sar din pat, dar in secunda cand am hotarat sa o fac, am observat ca nu mai era la fel de usor ca mai demult.