Reflectia

[Ema Snow]

M-am retras spre mal si m-am transformat. Umarul paraii zgomotos cand oasele s-au redresat. Era ingrozitor. Imi era greata sa ma gandesc la verdict: umar dislocat.
" - Sabi? Esti bine?" a scancit spre ea, dar nu mi-a raspuns.
Celelalte creaturi se uitau acum la mine, in timp ce demonul radea in hohote.
" - Te doare umarelul?" intreba, imitand un ton de copil, in tim ce se uita la fata din fata lui, cea care se tinea acum cu mana de umar, respirand greoi.
Ce nu as fi dat ca aceea fata sa aiba parte de vreo putere extraordinara. Ce nu as fi dat sa fiu acea Ema care ar putea invinge. Dar nu aveam decat o sansa: impacarea.
" - Ce doresti?" am intrebat iar, incercand sa-mi domolesc vocea.
Nu se dovedi ceva complicat, caci durerea din umar nu-mi permitea sa urlu.
" - O mama" raspunse creatura, orice expresie disparandu-i de pe fata.
" - Stii ca eu nu sunt buna pentru rolul asta, nu? Sunt inca o eleva. Si nu accept sa terorizezi lumea pana cand voi creste"
" - Dar imi este suficient si atat"
Zambetul ironic de pe fata sa ma dezarma moral.