Necesitatea de a face ceva

[Bell Evans]

Bell clatina incet din cap.
"-Inca nu e Cap-de-Mort" sopti ea.
Ramona chicoti slab; sunetul paru aproape fantomatic in linistea deplina.
"-Tomas atunci" corecta aceasta.
Bell ridica incet din umeri; poate era viitorul lord al intunericului. Mai mult ca sigur asa era.
"-Dar oare cand e duelul?" murmura Ramona.
"-Acum?" sopti Bell, vazand cum cei doi se apropie de iesire.

Astropufa se ridica pe varfuri, iar tanarul o cuprinse in brate; paru o imbratisare de ramas-bun, iar in momentul in care buzele lor se atinsera, cercetasa stiu ca acesta avea sa fie ultimul lor sarut.
"-Eric..mi'e frica" murmura astropufa.
Baiatul o privi atent, lasandu'se cuprins de nemarginitul albastru ce se revarsa din ochii ei.
"-Sper sa fie" sopti el, incet.
Ii atinse fruntea ca de alabastru cu buzele dupa care pleca.

Cele doua ramasera singure; peisajul luminos disparu din fata lor, fiind inlocuit de un altul. Chiar nu stiai ce iti rezerva acea carte. Intr'un minut puteai fi intr'o lume feerica, a iubirii vesnice, iar in urmatorul puteai ajunge in cele mai negre timpuri ale istoriei magiei. Totul tinea de continutul acelei carti misterioase.
"-Oare mai dureaza mult?" se planse Ramona.
Bell zambi slab; nu stia ce putea sa faca pentru a se intoarce.
"-Sper ca nu" remarca ea.