Necesitatea de a face ceva

[Ramona Neardow]

Decorul camerei se transforma din ce in ce mai repede. Peretii inceperi devenira din ce in ce mai negri, mai murdari si mai neingrijiti; pe jos se asternu un covor mare si rosu, care iti dadea impreseia ca a fost acoperit de sange, dar care totusi inviora si dadea putina culoare acestei camere infricosatoare. In coltul din dreapta, de langa usa, langa o masa mica, fabricata dintr-un lemn gros, statea o cercetasa.
Fata avea fata plina de lacrimi, iar pielea de desubtul ochilor ii era umda, putin albastruie si foarte lasata. Purta o pelerina neagra, care ii ajungea pana la varful picioarelor, si care ii parea extraordinar de mare.
Deodata ce Bell si Ramona patrunsera in camera, aceasta se intoarse si scoase un suspin adanc.
„-Din moment ce sunteti aici, veniti putin !” comandase cercetasa misterioasa, pe un ton aproape furios.
Bell, speriata si totusi mirata, se astepta ca cineva sa iasa de sub o pelerina invizibila, dar miraculos, nu se intampla nimic.
„-Daca nu ma puteti auzi, asta nu se intampla si in cazul vederii, stiu ca ma puteti vedea!” adauga cercetasa, ca si cum ar fi fost nebuna.
„-Te putem vedea!” sopti Ramona pe un ton cat mai calm. Aceasta simtea ceva familiar in aceasta persoana asa ca se apropie din ce in ce mai mult de ea.