`Rain.[^]

[Odette B. Malfoy]

Cand am vazut ca Blake chiar vroia sa ma omoare mi-am zis ca poate o merit. Poate merit asta pentru tot ce am facu dar ma durea sufletul cand ma gandeam ca prietenul meu cel mai bun pe care il cunosteam de o viata vroia sa ma ucida asa. Am inchis ochii asteptand ca Blake sa termine tot ceea ce a inceput si sa ma omoare mai repede. Ma gandeam la Fred si la Tamara, meritau o explicatie. Cand am auzit ceea ce spusese ca eu ma bag in relatia lor si ca nu fac sa inrautatesc lucrurile, durerea din sufletul meu se facu si mai puternica. M-am intristat cand am simtit ca Blake isi ia mainile din jurul gatului meu urland de durere. Nu el trebuia sa simta acum durere ci eu. Ma facuse sa ma simt vinovata pentru tot ce se intamplase pana acum. Tamara si Fred venira langa mine apoi l-am auzit cum isi cere scuze. Dupa cateva minute capul nu ma mai durea si puteam sa respir. M-am ridicat in picioare si Tamara cu Fred ma imbratisara strans si Blake se apropie usor de mine vrand sa ma imbratiseze. I-am dat un pum in fata apoi am vrut sa spun ceva dar Blake mi-o lua inaite spunand ca merita asta. M-am uitat urat la el cerandu-mi scuze pentru ceea ce am facut si ca nu am vrut sa-l lovesc.
“Glumesti nu?” intrebara toti trei in cor.
“Nu nu glumesc. Blake imi cer scuze ca te-am lovit imi cer scuze ca m-am bagat in viata ta personala si in relatia ta cu Tamara dar cand v-am vazut... nu mai conteaza asta, conteaza ca eu vroiam sa o protejez pe Tamara desi sunt convinsa ca se descurca si singura nu mi-a dat dovada de asta in aceasta seara. Dar nu conteaza imi pare sincer rau pe tot si Blake te inteleg ca vrei sa ma omori si nu ai de ce sa iti ceri scuze eu sunt aia care trebuie sa-si ceara scuze. Imi pare rau.” Am zis incercand sa nu plang.
“Cat de tare te-am lovt la cap?” intreba acesta ingrozit.
“Destul de tare dar nu de asta imi cer scuze. Blake am totusi o nelamurire in seara asta ai incercat sa ma omori de doua ori de ce nu ai facut-o pana la capat.” Am intrebat scotand briceagul din buzunar si aratand cu lama acestuia spre gatul meu.
“Deci taietura aia pe care ti spus tu si Blake ca era o rana de la lupta de fapt era o incercarea de a lui Blake sa te omoare?” intreba Fred intr-o soapta.
Am dat din cap in semn de da apoi m-am apropiat de Blake si acesta facu pasi in spate pana cand ajunse sa stea lipit de un trunchi de copac. Am ridicat briceagul iar Tamara si Fred strigara amandoi odata sa ma opresc imediat dar nu am facut-o. Am infipt briceagul in trunciul copacului si rasufla usurat.
“De ce nu termini ce ai inceput Blake? De ce nu ma omori? De ce ma lasi sa traiesc? Chiar tu ai spus ca ma bag in viata ta si in relatia ta. De ce Blake? De ce nu vrei sa scapi odata pentru totdeauna de mine si sa-ti faci viata mai usoara, pe a ta si pe a tuturor deoarece eu ma bag in vietile voastre doar ca sa vi le stric?” am intrebat incepand sa plang cazand in genunchi.
Blake ramase socat, la fel si Tamara si Fred. Se uitau toti la mine cu lacrimi in ochi. Fred se mai uita din cand in cand la Blake si il privea cu raceala dar nu asa trebuia sa-l priveasca. Trebuia ca eu sa fiu privita asa. Se vedea pe fata lui Blake ca e pus intr-o situatie total aiurea si ca vroia sa plece de aici cu prima ocazie, de ce sa-l mai chinuie si Fred cu acele priviri reci.