If we ever meet again

[Bell Evans]

• Pasii lor rasunau in tacerea nepamanteana cu un ecou aproape insuportabil. Iti puteai auzi fiecare bataie a inimii, pulsandu'ti dureros in urechi. Iar secundele traganate alunecau atat de incet prin nemurirea timpului, incat erau ferm convinse ca mergeau pe acel coridor de ore intregi si nu doar de cateva minute. Inca de cand iesise din lift, Bell incepuse sa se simta ciudat.
  
  Avea o senzatie proasta, care ii apasa sufletul; de parca toata fiinta ii urla din rasputeri sa se intoarca. Sa nu intre in acea camera. Sa lase Misterul Profetiilor si al Horcrux'urilor in mainile altcuiva.
  "-Dar in ce camera sunt?!" murmura Rosalie.
  Bell paru putin dezorientata.
  "-Profetiile?!" sopti ea.
  Tanara clatina incet din cap in semn de da.
  "-La capatul coridorului; dar nu sunt sigura ca horcrux'ul e acolo" ofta Bell.
  
  Nu stia nimic despre el; nici cum arata..nici unde se afla. Era ferm convinsa ca Porrin si Lestrange il ascunsesera acolo. Departamentul Misterelor era cel mai bine pazit loc din intreg Ministerul. Deci, se presupunea ca acolo ar fi trebuit sa fie.
  "-Oare horcrux'ul e ascuns intr'o profetie?!" sopti Rosalie.
  "-Nu are cum; Profetiile nu cred ca pot ascunde fragmente de suflet" raspunse cercetasa.