If we ever meet again

[Bell Evans]

• Pasii le rasunau adanc in tacerea de sticla a holului; parea infinit. De parca ar fi mers in continuu si nici nu s'ar fi cunoscut macar doi-trei pasi. Devenea stresant, dar nu se puteau opri; trebuiau sa isi continue cautarea..sa mearga in continuare..chiar daca totul se intindea in jurul lor cu umbre impaienjenite ale reflexelor baghetelor. Luminile mici - doua sfere albastre-verzui - abia tineau piept intunericului ce parea ca mai avea putin si le inghitea.
  
  Brusc insa, un zgomot de ceva spart umplu intreg coridorul.
  "-Ai auzit si tu asta, nu?" sopti Bell, cu vocea scazuta.
  Rosalie doar dadu usor din cap, privind atenta in jur.
  "-Cred ca s'a auzit din partea aia" remarca ea, dupa cateva clipe lungi de tacere.
  "-Mergem?!" intreba cercetasa.
  O urma de indoiala se strecura in interiorul ei; daca se indreptau spre o capcana?!
  "-Avem de ales?!" sopti Rosalie.
  Avea dreptate; era singura lor pista pentru moment.
  
  Isi indrumara pasii spre usa cenusie, din spatele careia se auzise acel zgomot; ajunse in fata ei, soptira Alohomora! iar balamalele vechi scartaira fantomatic.
  "-Urasc chestia asta" mormai Bell, dandu'si ochii peste cap.
  Rosalie ii facu semn sa taca, dupa care intra.
  Se aflau intr'o camera de marimea unei catedrale, plina cu rafturi. Iar rafturile erau intesate de sfere mici, in care parea sa pluteasca un fel de substanta care nu era nici lichid, dar nici gaz.
  "-Suntem in Camera Profetiilor!" anunta Bell, cu o voce glaciala.