Necesitatea de a face ceva

[Ramona Neardow]

Deja devenise enervant si plictisitor. Aria cu umorul si aerul sau de nebuna, le plimba si se juca cu ele ca si cu propriile sale papusi, acestea neavand nici o arma cu care sa se ridice impotriva acesteia.
Desi glumele si miciunile Ariei erau atat de evidente, mica cercetasa, Ramona, cazuse in plasa, lasandu-se afectata de cuvintele atat de neadevarate ale acesteia.
Fapt care o facusera pe eleva din viitor sa se invarte pe langa aceasta si sa o priveasca din ce in ce mai intens.
De data aceasta se parea ca au ajuns Marea Sala, dar care acum era goala, lipsita de masele elevilor, cat si cea a profesorilor.
Afara, cerul lasa inca urme ca de abia se sfarsise o ploaie cumplita, si ca avea sa continue sa stea mohorat si trist si restul zilei.
Acum Ramona se apropiase foarte mult de Bell, si o intrebase incet, aproape soptit, cu o voce tremuranda:
„-Ce crezi ca vrea de la noi?”