Suflu de viata

[Ramona Neardow]

Inca alarmata priveam cum viperina doarme linistita, desi stiam ca in interiorul ei inca se tinea o batalie, si ca sufletul ei inca plange dupa Victor.
Alice avea fata palida, poate mai alba decat cearceaful plapumei cu care era acoperita. Lacrimile isi croisera un drum lung pe teritoriul fetei sale, lasand numeroase santuri sub ochii stralucitori ai viperinei, acum inchisi, iar buzele ii erau inclestate ca si cum nu ar mai vrea sa vorbeasca niciodata.
Vazand acestea m-am intors incet cu spatele, dorind sa nu fac nici un zgomot, pentru a nu o trezi. Doar acum am observat ceva greu si stralucitor, care atarna la gatul, si imi era lipit de piept. Am dezlipit colierul de pielea mea calda, si am deschis usor mica cutiuta de argint. Am suras, fraza din interior miscandu-ma. Era scris cu litere mici si negre „Immortalis amor...” adica „Iubirea e nemuritoare”.
Am inchis medealionul si am facut o sfortare grava, prin care mi-am pus picioarele jos, indreptate spre patul fetei. M-am uitat prin prejur, si am observat ca Madam Pomfrey lipseste, asa ca, tinandu-ma de tot ce am apucat, am incercat sa ma ridic. Dar poc!, am cazut in genuchi, aprope fara sa simt nimic, dar totusi asta nu ma dezcuraja asa ca m-am tarait pana la patul lui Alice, si i-am pus colierul langa mana, care din cate am observat eu, era rece.