Thread Closed 
Pursuit of Hope
28 Mar 2011, 23:00 (This post was last modified: 28 Mar 2011, 23:03 by Raizen Isildur.)
Post: #8
  • „Da, bine, haide să mergem” zise Raizen și o apucă de mână pe Bell îndreptându-se spre ușa pe care tocmai intrase. O deschise și făcu un pas. Se treziră amândoi într-un cub de sticlă cu dungi verzi care treceau prin pereții acestuia. Părea un fel de cușcă, mai degrabă. Se afla într-o camera din piatră , identică cu cea din care tocmai plecaseră, însă doar o torță dintre cele patru aflate pe pereți ardea.

    Chiar acolo, în fața lor, Yaxley, unul dintre temuții Devoratori ai Morții lovea cu piciorul un tânăr cu niște ochelari cu lamă rotundă, sparți și îndoiți făcându-l să se zvârcolească în urlete de durere. Raizen nici nu stătu pe gânduri. Se năpusti cu pumnul înainte și lovi cu toată forța pentru a sparge sticla și a-l nimeri și pe Devorator. Din spate se auzi un "Finite Incantatem" și căzu din cauza inerției, rostogolindu-se pe o piatră rece și umedă. Sticla dispăruse datorită vrăjii lui Bell iar ei nu se mai aflau într-o camera de piatră șlefuită. Erau într-o peșteră. Rece, umedă și întunecată. Puse mâna instinctiv pe baghetă și se ridică.

    „Aruncă bagheta la pământ sau o omor !” strigă Yaxley cu propria baghetă împungând tâmpla lui Bell.
    „Hei, hei ! Ușor. De unde știu că nu o omori și dacă arunc bagheta ?” zise Raizen. Ochii săi îl priveau fix pe Devorator, însă mintea lui era concentrată în altă parte.
    „Nu știi ! Până una alta, pune ușor bagheta la podea și arunc-o înspre mine” urlă Yaxley scuipând în jur.
    „Bine, cum vrei tu. Doar să nu-i faci niciun rău !”

    Raizen se aplecă ușor la pământ, trăgând cât mai mult de timp. Pus bagheta pe jos și brusc, în loc să o îmingă către Devorator, o șfichiu rapid și Yaxley căzu lat la pământ, lovit în cap de o piatră. Raizen râse și se îndreptă către prietena lui.

    „Bells, ești bine ?”

    Fata încuviință din cap, însă broboane de sudoare străluceau pe fruntea ei. Îl legară pe Devorator strâns cu câteva vrăji (Bell se pricepea mai bine) și așteptară ca acesta să se trezească, pentru a-l putea interoga în legătură cu Harry Potter. Raizen nu era sigur că vor afla ceva, însă era singura lor șansă. „Ce mai zi..” spuse tânărul cuprinzând-o pe Bell cu brațul pe după umeri și privind amuzant trupul împietrit al Devoratorului.



Visit this user's website Find all posts by this user
Thread Closed 


Messages In This Thread
Pursuit of Hope - by Bell Evans - 03 Feb 2011, 21:28
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 28 Mar 2011, 23:00
RE: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 29 Mar 2011, 15:49
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 29 Mar 2011, 22:47
RE: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 30 Mar 2011, 15:43
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 30 Mar 2011, 19:22
RE: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 30 Mar 2011, 20:06
RE: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 30 Mar 2011, 22:12
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 30 Mar 2011, 21:38
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 31 Mar 2011, 19:49
RE: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 31 Mar 2011, 20:14
RE: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 10 Apr 2011, 12:18
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 10 Apr 2011, 03:38
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 10 Apr 2011, 21:45
RE: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 11 Apr 2011, 21:25
RE: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 19 Apr 2011, 12:09
Re: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 04 Feb 2011, 13:38
Re: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 04 Feb 2011, 13:40
Re: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 04 Feb 2011, 14:43
Re: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 04 Feb 2011, 15:32
Re: Pursuit of Hope - by Raizen Isildur - 07 Feb 2011, 00:56
Re: Pursuit of Hope - by Bell Evans - 07 Feb 2011, 17:14