Alone in dark ...

[Effy K. Dietrich]

Era în jur de 8 seara , iar Elizabeth se plimba cu paşi mici, dar siguri pe coridoare. Era întuneric, şi îi părea o minune că reuşea să facă un pas fără să se împiedice de vreun picior de scaun sau aşa ceva. Încercă să desluşească ceva prin întuneric ,dar tot ceea ce vedea era un negru absolut. Se învârti de câteva ori ca un copil , reuşind să se lovească de ceva. Înghiţi în sec când auzi câteva şoapte neînţelese.
-Lumos. şopti ea , în vârful baghetei apărând un fir de lumină albicioasă.Se întoarse cu faţa şi răsuflă uşurată când observă că nu era decât chipul unui bătrân urăcios, prins într-un tablou.