Pursuit of Hope

[Bell Evans]

• Bell il invalui intr'o privire in care se citea usor frica, dar si hotararea.
  "-Anunta'ma daca gasesti ceva" sopti ea.
  Raizen ii zambi, isuflandu'i o mica parte din curajul lui. Intoarse pentru ultima data privirea spre ea, dupa care se pierdu in tunelul strajuit de intuneric. Scanteierile de argint pe care le raspandea scara din metal strapungeau bezna in lumina plapanda a baghetei. Si era liniste; o liniste ciudata, care in amestec cu teama si adrenalina putea sa dea roade neinchipuite.
  
  Isi auzea pana si bataile inimii; sacadate, zvacnind cu frica si nerabdare in acelasi timp. Acum nu il mai auzea pe Raizen urcand, pasii lui se pierdura in noapte ca si silueta fantomatica ce o lasase in urma. Stia ca va fi bine; stia ca va gasi o solutie sa se salveze amandoi. Dar nu se putea gandi la asta in timp ce statea acolo, singura.
  
  Pierduse notiunea timpului; si avea o vaga senzatie de deja-vu, care o tulbura mult prea tare. Incepu sa se plimbe in jurul tunelului, asteptand. Secundele se tarau aproape agonizant in jurul ei, si fiecare zgomot plapand o facea sa tresara. Ramasese iar singura. Ura asta; data viitoare avea sa se tina de Raizen, indiferent de unde mergea. Nu il mai lasa sa se duca singur si sa o lase pe ea in siguranta. Nu era corect.
  
  Haide odata! isi spuse ea. Poate se intamplase ceva; poate Raizen era asteptat acolo de Devoratori..poate avea probleme. Scapa bagheta si injura in soapta. Se apleca si incepu sa bajbaie prin intuneric, cautand'o. In cele din urma simti atingerea rece a lemnului sub degetele sale tremurande si ofta usurata. O aprinse din nou si astepta; in cele din urma auzi un fluierat scurt, care se prelungi cu un ecou pana la ea.
  In sfarsit!
  Zambi si incepu sa urce treptele; nu avea idee de unde mai gasea puterea sa se avante in intuneric spre suprafata, dar stia un singur lucru - nu mai avea sa fie singura.