Pursuit of Hope

[Raizen Isildur]

• Raizen ajunse în sfârșit la capătul scării. Tunelul era acoperit de gheață și zăpadă. Trebuia să-și fi imaginat. Era iarnă. Lovi gheața cu pumnul până o crăpă, având grijă să nu cadă vreo bucata în capul Bellei. Dădu și zăpada la o parte înjurând și blestemând anotimpul acela pe care îl ura. Era destul de întuneric afară, lumina slabă a lunii strălucea printre crengile copacilor. Făcu vraja patru-puncte și privi către nord. Se uită apoi la cer. Când intraseră în peșteră acum câteva ore, cerul fusese acoperit de nori, însă luna lumina o parte a văzduhului, astfel că își puteai da seama unde e. Acum cerul era acoperit de nori, și luna la fel. Era același cer. Doar foarte puțin schimbat. Luna se afla în același punct.
  
  „Ia stai puțin..” zise Raizen nedumerit. Cât fuseseră sub pământ, se pare că timpul stătuse pe loc la suprafață. „A dracu magie..”
  
  Privi în jur și nu văzu nimic. Zăpada părea neatinsă, exceptând locul prin care tocmai ieșise din peșteră. Raizen merse câțiva metri înspre nord, cercetând atent totul. Observă că deși zăpada nu fusese călcată, ramurile copacilor fuseseră curățate pe alocuri. Se vedea că cineva trecuse pe acolo. Probabil Devoratorii folosiseră o vrajă, pentru a nu lăsa, sau pentru a șterge urmele, însă, în prostia lor uitaseră că se loveau și de tufe și de crengi și ramuri.
  
  Raizen se îndreptă către gura tunelului, chicotind. Fluieră apoi scurt, cât mai înspre tunel și nu foarte tare, astfel încât să nu-l audă decât Bell. Spera asta. Se așeză pe zăpada înghețată și o așteptă pe fată. Deși trecuseră prin multe în acea zi, se bucura totuși de timpul petrecut cu tânăra lui prietenă. Era bucuros că avea și el o prietenă de nădejde. Știa că oricând s-ar putea baza pe Bell, orice problemă ar avea. Făceau o echipa bună în rândurile Ordinului.