Cea mai fericita zi!

[Effy K. Dietrich]

Ura să vadă pe cineva plângând. Indiferent de cât de vinovat este sau nevinovat nu putea suporta să vadă lacrimile scurzându-se. I le şterse uşor cu podul palmei privind-o cu un zâmbet cald şi încurajator.
,,-Avem ceva în comun. Şi tatăl meu a murit..." Murmură zâmbind şters şi melancolic.
Adevărul era altul. Aveau mult mai multe în comun. Şi pe ea o ignorase toată lumea şi singura ei prietenă îi fusese pisica sa, Lorette. Şi cu ea mana se comportase ciudat. Totuşi se bucura că trecuse peste asta şi lucrurile reveniseră relativ la normal cu mama sa. Reuşise să treacă singură şi fusese cu adevărat greu. Acum că era prietena lui Astrid vroia să o ajute, ştia că aşa avea să fie mult mai uşor.
O văzu pe fata că se lumiează la faţă şi zâmbi cald şi prietenos.