Alone in dark ...

[Effy K. Dietrich]

Din fericire nu venea nimeni. Răsuflă uşurată şi privi o clipă spre Ema. Da , nu era prea vorbăreaţă ştia. Şi ura că din această cauză multe persoane se simţeau incomod în preajma ei. Se bucura că de această dată nu reuşise să o incomodeze pe Ema, sau poate că ea era mult prea politicoasă ca s-o spună. Oricare ar fi fost motivul, în acel moment nu prea mai conta, fata părând pierdută în propriile gânduri.
Preferă să nu o deranjeze şi doar se aşeză lângă ea , trecându-şi degetle albe şi lungi peste armura. Metalul rece ,dar totuşi fin o făcu să tresară, însă nu o deranja. Astfel ştia că trăieşte, că faţă de multe alte lucruri din castel prin ea încă mai curgea viaţă.