Alone in dark ...

[Effy K. Dietrich]

Se bucura că nu era singura care avea unul sau ambi părinşi Încuiaţi. Ştia că mereu vor exista persoane care o vor trata diferit, doar din această cauză, dar se resemnase cu asta. Era edivent că nu se putea să îi mulţumeşti pe toţi. Întotdeauna era aşa.
Înţelegea perfect cum te simţi atunci când te prefaci să eşti ,,normal", când de fapt ştii că numai normal nu eşti. Dar adevărull era că în acel moment ,,normal" avea multe sensuri. La Hogwarts se simţea ca şi ceilalţi, că face cu adevărat parte dintr-o comunitate. Şi asta o făcea normală din punctul de vedere al vrăjitorilor.
,,-N-ai de ce să-şi ceri scuze. Nu mă plictiseşti! Mereu îmi face plăcere să îi ascult pe alţi!"
Era în totalitate adevărat. Nu era o fire vorbăreaţă şi în majoritatea timpului prefera să stea ascunsă într-un colţ, dar era o foarte bună ascultătoare. Atunci când îi povesteai, era ca o antenă. Recepta orice cuvândt spuneai şi îl reproducea în mintea ei.